Situaţia la zi şi în viitor a Dialogului Social în România


Aşa cum aminteam în Buletinul informativ din nr. 4/2015 al Revistei Meridiane Forestiere, la capitolul concluzii: confederaţiile sindicale, federaţiile sindicale membre ale celor cinci confederaţii, au luat atitudini comune în vederea susţinerii active a unui angajament sporit al partenerilor sociali şi al Guvernului României pentru cimentarea unui climat socio-economic ferm care să asigure angajatorilor, angajaţilor şi organizaţiilor patronale şi sindicale care îi reprezintă pe aceştia să se implice în mod cert şi eficient în promovarea muncii decente, a respectului pentru drepturile fundamentale şi ale drepturilor de asociere şi negociere colectivă în conformitate cu prevederile Constituţiei României.

În acest context în cadrul proiectului „Abordarea provocărilor generate de noua legislaţie a muncii şi a dialogului social în România”, în cadrul unei cercetări sociologice şi juridice printr-un program de cooperare şi cu Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – FRĂŢIA şi CARTEL ALFA în calitate de partener şi cu participarea reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Industria Lemnului (FSLIL) a fost finalizată  o analiză a impactului noii legislaţii a dialogului social adoptată în 2011.

Cercetarea sociologică a analizat, modul în care dialogul social funcţionează în practică şi scoate în prim plan disfuncţionalităţi de ordin organizatoric şi legislativ, aşa cum sunt ele în realitate iar impactul schimbărilor legislative este analizat nu numai pe fondul crizei economice ci şi în contextul în care slăbiciunea organizatorică a reprezentat şi o reprezintă în continuare o problemă majoră atât din partea sindicală cât şi din partea patronală. În acest sens şi dialogul tripartit a devenit un proces exagerat de formal prezentând un interes din ce în ce mai puţin. Dar mai important, acest studiu a  avut ca obiectiv analizarea influenţei modificărilor legislative din anul 2011 (Legea 62/2011 – Dialogul social) asupra componenţelor esenţiale ale dialogului social, legate de exercitarea unor drepturi legale constitutive ca libertatea de asociere, negocierea colectivă sau dreptul la acţiuni colective, respectiv dreptul la grevă, sunt de asemenea avute în vedere, limitările normative propuse la înfiinţarea unui sindicat, restrângerea importantă a dreptului de negociere colectivă în special pentru obţinerea reprezentativităţii şi prin abrogarea CCM la nivel naţional sau eliminarea efectelor clare reale ale unui CCM la nivel de Ramură (sector de activitate).

În acest context cercetarea sociologică şi juridică încearcă să descopere, să identifice piedicile de natură legislativă, considerate inadecvate mediului şi societăţilor din România şi un obstacol în calea bunei funcţionări a dialogului social privind asigurarea unui climat de stabilitate în cadrul raporturilor de muncă şi a rolului partenerilor sociali în respectarea acestora.

Studiul, raportul finalizat se bazează pe analize şi cercetări anterioare şi continuarea de aducere la zi a acestora.

Datele sunt furnizate de instituţiile statului, partenerii sociali (mai mult de la sindicate, mai puţin de la patronate).

În cadrul raportului cercetarea efectuată a căutat să umple o parte din  golurile de informaţii cu privire la dialogul social, în special la relaţiile de muncă din România, mai ales după promovarea Guvernului Boc, a legislaţiei din 2011 (Codul Muncii şi Legea 62/2011).

Astfel, în urma analizei, în perioada 2014-2015 s-au realizat 34 de interviuri în detaliu cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor implicate în dialogul social, 24 de reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale, 7 reprezentanţi ai organizaţiilor patronale. În cadrul organizaţiilor sindicale s-a urmărit să se acopere toate nivelurile de organizare (sindicate, federaţii, confederaţii), s-au intervievat reprezentanţi sindicali atât din sistemul bugetar cât şi din alte sectoare de activitate economică cu profil diferit din moment ce implică diferenţe majore în desfăşurarea activităţilor sindicale.

În cazul Confederaţiilor Patronale s-au intervievat reprezentanţi ai celor patru din cele cinci organizaţii reprezentative la nivel naţional în perioada derulării cercetării precum şi reprezentanţi ai confederaţiilor ce urmau să.i obţină reprezentativitatea. Prin luarea de interviuri s-au urmărit, în primul rând, problemele cu care se confruntă partenerii de dialog social, cauzele acestor probleme şi nu în ultimul rând identificarea cât mai sigură a rolului impus de legislaţie în derularea acestor probleme.

În desfăşurarea cercetării s-au întâmpinat dificultăţi majore în contactarea organizaţiilor patronale. Din 93 dintre e-mail-uri valide 23 au fost deschise şi o singură organizaţie a răspuns invitaţiei de a participa la cercetare. Dezinteresul manifestat a mai fost remarcat şi cu alte ocazii creînd impresia că organizaţiile dau dovadă de slăbiciuni în final cu o singură excepţie motivată obiectiv Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) – s-au realizat interviuri cu toţi reprezentanţii organizaţiilor patronale ca răspuns la invitaţie.

Din păcate organizaţiile sindicale şi patronale se confruntă cu dificultăţi în mobilizarea, recrutarea şi menţinerea membrilor, lipsa resurselor financiare şi umane şi nu în ultimul rând disputele aşazise atât pe verticală cât şi pe orizontală.

Dialogul social în România nu funcţionează, el se manifestă aparent printr-un cadru de legi şi instituţii. Avem mecanisme prevăzute în lege, avem un ansamblu coerent legislativ însă dialogul social nu funcţionează, în special dialogul social tripartit care de departe s-a remarcat a fi mai mult formal. Încă odată repet că formalismul dialogului social tripartit este determinat de slăbiciunea organizaţională a partenerilor sociali implicaţi (sindicate – patronate) în procesul decizional, deciziile se iau unilateral.

Dacă în privinţa comisiilor de dialog social la nivel de prefectură care se întâlnesc regulat dar nu produc rezultate, deciziile fiind luate la nivel central fără a se ţine cont de iniţiativele acestor comisii, la nivelul ministerelor comisiile de dialog social nu se întrunesc constant (regulat) şi nu îndeplinesc funcţia de includere a organizaţiilor sindicale şi patronale în procesul deciziilor şi de elaborare a legislaţiei datorită şi termenelor scurte ce îngreunează o consultare reală, ori nu sunt luate în calcul propunerile venite din partea organizaţiilor sindicale şi patronale sau se respinge fără temei.

Dialogul social înseamnă în primul rând informare şi consultare a actelor normative care se emit la nivel central şi care au impact asupra sectorului nostru de activitate.

Un dialog social real şi calitativ înseamnă că atunci când partenerii sociali vin cu anumite propuneri pozitive benefice ramurii iar tu ca autoritate publică să iei în considerare poziţiile exprimate să le analizezi şi dacă nu le accepţi să vi cu motivaţie în faţa partenerilor sociali.

Am putea spune că Primul Ministru nu dă importanţă acestor comisii de dialog social din Consiliul Economic Social (CES), Guvernul în momentul de faţă nu dă importanţa cuvenită comisiilor de dialog social din diverse ministere poate şi datorită schimbărilor mai dese ale unor miniştri.

De remarcat că multe dintre proiecte care ar trebui să parcurgă traseul dialogului social (CNT) prin CES acele proiecte sunt deja publicate în Monitorul Oficial.

Nici în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru dialogul social  lucrurile nu stau mai bine, ele fiind în momentul de faţă, după 4 ani de la înfiinţare abia la adoptarea regulamentului de funcţionare.

Legislaţia actuală conţine o serie de prevederi contrare principiilor internaţionale şi constituţionale îngrădind conflictele colective de muncă şi mai ales procedura de declanşare a grevei.

Condiţiile reglementate în Legea 62/2011 cu privire la înregistrarea CCM crează premisele unui eşec în aplicarea acestor contracte întrucât legea desparte procesul negocierii la care pot participa organizaţiile reprezentative de etapa finală a semnării şi înregistrării convenţiilor colective.

Eliminarea CCM la nivel naţional restricţionează dreptul la libera asociere dar şi dreptul garantat constituţional la negociere colectivă.

Mai mult, Legea 62/2011 a dialogului social, prin schimbările profund negative aduse are şi un lucru bun în sensul că din actualele dificultăţi apărute din aplicarea legii şi prin blocarea în unele cazuri a dialogului social sunt aspecte care îi motivează pe partenerii sociali în găsirea echilibrului social.

Atragem atenţia că dialogul social şi pacea socială nu constituie obiective în sine şi anume că existenţa lor contribuie la înlăturarea sau  atenuarea confruntărilor, la dezvoltarea economică sustenabilă, la asigurarea pentru cetăţeni în condiţii normale a unei vieţi decente şi nu trebuie neglijat faptul că şi în perioadele de criză economică dialogul social constituie un element esenţial pentru depăşirea dificultăţilor care se ivesc în raporturile de muncă ale pieţii muncii şi al nivelului de trai şi în final dialogul social să reprezinte o soluţie practică permanentă a vieţii sociale fără a fi influenţată de politică.

De aceea se recomandă adoptarea unei atitudini ferme din partea partenerilor sociali (sindicate – patronate) atunci când sunt limitate drepturile de natură constituţionară sau comunitară.

DAN ANGHEL


Descarcă comunicatul în format pdf sau format doc.